De unde atâta tărăboi cu aparatele Leica

Leica M4

Cred că puţine aparate au stârnit atâtea discuţii ca aparatele Leica. Dacă ne uităm la fotografii cu celebrităţi având agăţate de gât aparate foto (de la Penélope Cruz la Regina Angliei),  o să le vedem cel mai des accesorizate cu Leica sau Rolleiflex.

Este vorba de o modă sau pur şi simplu sunt foarte bune? Aş spune câte un pic din amândouă. Întradevăr, aparatele Leica au fost şi au rămas extrem de scumpe. Preţul a fost întotdeauna dictat de calitatea lor aproape fără egal, dar şi de marketing . Ba chiar m-aş hazarda să afirm că din ce în ce mai mult, predomină în ultimii ani exclusivismul. Dar trebuie să recunosc, că cel puţin în perioada clasică, nu a fost chiar aşa. Iar împătimiţii Leica M au în spate motive serioase să iubească acest brand.

Mici (construcţia unui rangefinder, prin lipsa prismei şi a oglinzii, permit construcţia unor obiective reduse ca dimensiuni), uşoare, cu o optică greu de egalat (apropo de obiective, cineva a spus că aparatul foto este o cutie care captează imagini, ceea ce contează este optica; la acest capitol Leica excelează), fiabile, precise şi silenţioase, au cucerit respectul profesioniştilor. În plus, lipsa vibraţiilor introduse de oglindă permit lucrul din mână la limpi destul de lungi. Fotografi ca Garry Winogrand, Henri Cartier-Bresson, George Zimbel, Hurston Hopkins, Sebastiao Salgado , Raymond Depardon sunt doar câteva din legendele care au mizat pe Leica şi pe care Leica şi-a clădit reputaţia. Ca alternativă la aparatele Leica M, voi publica un post despre altă extraordinară maşinărie – Contax II – spunând deocamdată că nu a fost cu nimic inferior Leica (exceptând preţul).

Articolul de faţă se referă doar la aparatele Leica M şi mai precis la M4, urmând ca discuţia despre R să urmeze într-un alt articol.

Am achiziţionat cu mulţi ani în urmă un Leica M4, de la prietenii – printre ultimii în domeniu – de la http://www.fotohobbyshop.ro/,  în stare foarte bună, gata de utilizare, la un preţ rezonabil, necesitând totuşi un pic de curăţare a obiectivului (un summicron 50/2 cu ceva praf fin în interior) . Lucrul acesta nu este tocmai facil în România. Curăţarea se poate face direct la Leica cu aproximativ 200 €, dar merită.

Spre deosebire de vizorul lui M3, care are o magnificare de 0,91x, la M4 are doar 0,72x şi au fost înlocuite cadrele 50-90-135mm cu 35-135-50-90mm. Am auzit multe persoane care s-au plâns de reducerea magnificării, sau care pur şi simplu au scimbat viewfinder-ul. Eu prefer vizorul original la care cadrele sunt mult mai vizibile, mai ales că s-a elimitat şi neplăcuta culoare albăstruie de la modelele mai vechi. 35-135-50-90mm mi se pare mult mai practic, mai ales că 35mm este o focală care îmi convine foarte mult. Sistemul de încărcare a filmului a fost îmbunătăţit dar, credeţi-mă, tot este foarte greoi, necesitând ceva experienţă şi îndemânare. O altă îmbunătăţire faţă de modelele anterioare a fost introducerea unei pârghii de angrenare a filmului. Poate zâmbiţi, dar în 1967 a fost un pas mare. 

Leica M4 este ultimul Leica Wetzlar şi este considerat de mulţi colecţionari ca fiind ultimul adevărat mare Leica. Experimentul M5 a dus compania în prag de colaps aşa că mutarea în Canada, privită cu nemulţumire de împătimiţi, a fost de fapt salvarea.

Prima impresie cu un Leica este extraordinară. Se aşează foarte bine în mână, este discret şi silenţos, nu atrage atenţia, focalizează precis, este foarte fiabil… Absolut o plăcere să foloseşti un astfel de aparat. Din momentulîn care l-am cumpărat, aproape nu m-am despărţit de el. Ba chiar, pentru aproximativ 2 ani, l-am folosit exclusiv.

M-am obişnuit după o vreme cu sistemul greoi de încărcare a filmului. Nu am reuşit să mă obişnuiesc totuşi cu preţurile pentru optică. Am fost nevoit să apelez la compromisuri. Aşa am ajuns să achiziţionez 2 obiective Voigtländer un 35mm: un nokton 35 mm/ 1,4 şi un APO-lanthar 90 mm/ 3,5. Primul, relativ bun, departe de o optică foarte bună (leica, carl zeiss, zuiko) şi având un bokeh uşor supărător a fost acceptabil până la urmă, dar surpriza a venit de la 90 mm. Sincer şi ţinând cont de faptul că Voigtländer nu este nici pe departe ce a fost (aşa cum nici Carl Zeiss nu e “Carl Zeiss”),  teleobiectivul s-a compartat foarte bine.

Pentru cine doreşte să achiziţioneze un M4 (sau M2 sau M3)  aş veni cu 2 sfaturi: 1 – să ţină cont de preţul obiectivelor; 2 – să achiziţioneze un exponometru Voigtländer VC Meter II. Exponometrul este superior celui original Leica, este foarte mic şi nu zgârie patina de blitz unde se montează.

 

Am citit despre acest exponometru pe net, aveam nevoie de el, dar nu se găsea în România. Remarcabil este că cei de la f64 – pentru puţinii care nu ştiu despre ce este vorba www.f64.ro –  care aduceau aparatură şi optică Voigtländer, s-au oferit să îl importe. Aşa s-a adus exponometrul în România şi dau acest exemplu pentru cei care nu ştiu că aşa se face business. Îl folosesc şi sunt foarte mulţumit de această mică jucărie foarte serioasă. Le mulţumesc pentru amabilitate.

(-) preţul foarte ridicat şi care nu scade în timp, încărcarea dificilă a filmului, preţul foarte mare (sic volo), veţi fi consideraţi snobi; lipsa exponometrului în vizor (credeţi-mă, nu prea contează)

(+) discret, silenţios, uşor şi compact, optică DE EXCEPŢIE, preţ care nu scade la revânzare, precis, focalizare precisă, excelent pentru fotografia de stradă …

u

 

 M4 pe stradă:

Junk

M4_9 junk

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vitrina

 M4_7

La ţărm

portofcall

“ne uitam la el cum mergea pe balustrada podului
el stapanul podului!” – Marius Th Barna

stapanul podului

Despre porumbei şi biciclete

m4_1

Mach 3

M4_6

Blended

 M4_8 blended

La mansardă

IMG010  

Rock şi groopies

M4_3      M4_4

  M4_5   

Descărcaţi, descărcaţi:

https://classycameras.files.wordpress.com/2013/01/leica-pocket-companion.pdf

https://classycameras.files.wordpress.com/2013/01/leica-m4-instruction-manual.pdf

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s